În fiecare an Adunarea Generală(AG) a Asociaţiei Umanitare Alexandra Nanu – AUAN se reunea în două sesiuni. Prima sesiune era cea Ordinară(AGO) şi se ţinea până la sfârşitul lunii aprilie, când aveam termen de depunere al bilanţului şi a doua sesiune, cea Extraordinara (AGE), programată întotdeauna în lunile iulie sau august.
La AGO – se prezenta, analiza si vota activitatea financiară a asociaţiei pe anul financiar precedent iar la AGE – se prezenta, analiza si vota Proiectul pentru anul şcolar precedent şi cel al anului şcolar următor.
În acest an 2020, un an foarte dificil din toate puntele de vedere, din cauza pandemiei, AG s-a reunit o singură dată, când s-au prezentat, discutat si votat toate problemele.
Anul 2019 l-am încheiat cu un deficit de 61.369 lei. Veniturile totale au fost de 62.616 lei şi cheltuielile totale de 123.985 lei. Deficitul a fost bugetat din excedentul anilor anteriori.
IMPORTANT este că, din totatul cheltuielilor, 84% (=103.819lei) au fost investiţi in educaţia beneficiarilor AUAN. Şi aceasta se datorează faptului, că întreaga muncă prestată de membrii activi ai Asociaţiei Umanitare Alexandra Nanu – AUAN se face in baza VOLUNTARIATULUI.
Până acum, ne-am bucurat că am putut să menţinem nivelul cheltuielilor cu beneficiarii AUAN la aproximativ acelaşi nivel. De la bun început scopul nostru a fost sa ajutam copiii/tinerii lipsiţi de mijloace materiale şi financiare, care doresc şi pot să-şi clădească o carieră în viaţă.
IMPORTANT: pentru anul 2020, fiind un an de criză ce a afectat veniturile tuturor cu atât mai mult a celor care le aveau mici sau foarte mici, AUAN a hotărât să mărească valoarea burselor cu 100 lei. Prin urmare:
BURSA I – se acordă celor cu medii intre 9 si 10 şi este de 350/375/400 lei / lună, timp de zece luni din an, cât ţine anul şcolar;
BURSA II – se acordă celor cu medii intre 8 si 9 şi este de 250/275/300 lei / lună, timp de zece luni din an, cât ţine anul şcolar.