
ASOCIAŢIA UMANITARĂ ALEXANDRA NANU – AUAN 
Scopul Asociaţiei Umanitare Alexandra Nanu este:
 acordarea de ajutoare materiale, financiare şi consiliere pentru copii şi tineri între 6 şi 19 ani, cu situaţii familiale nefavorabile, dar dornici sa-şi desăvârşească studiile.Ne propunem sa-i susţinem intr-o etapă importantă a dezvoltării lor pe plan educativ, atunci când sunt dependenţi de situaţia financiară a familiei sau de ajutoare sociale.
Parteneriate
Din dorinţa de a avea informaţii cât mai complete şi corecte despre cei pe care urmeaza să-i  ajutăm, ne-am gândit ca prin intermediul contractelor de parteneriat sa stabilim o relaţie de colaborare cu instituţiile autorizate să furnizeze aceste informaţii, acestea fiind primăriile, instituţiile şcolare, firme  şi organizaţii similare.
Asociaţia Umanitară Alexandra Nanu a încheiat contracte de parteneriat cu:
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu; 
Serviciul public de asistenţă socială din subordinea Consiliului Local al Municipiului Sibiu;  
Asociaţia Internaţională de Tineret "Become"; 
S.C.Kinder Kultur Haus S.R.L.; 
SENS MEDIA S.R.L.; 
LOGICLUB SMART S.R.L.; 
Cabinet De Avocat Hoza Dan-Constantin, obiectul contractului: acordare asistenţă juridică; 
Duta Ana Mihaela –  Birou Contabil Autorizat, obiectul contractului: evidenţa contabilă. 
Pentru orice fel de informatii, nu ezita, contactează-ne la:
Telefon: 0040746626974
Telefon: 0040741102507
e-mail: info@alexandrananu.ro
Pentru orice fel de informatii, nu ezita, contactează-ne la:
Telefon: 0040746626974
Telefon: 0040741102507
e-mail: info@alexandrananu.ro










































