Adunarea Generală Extraordinară AUAN – 27 august 2021
10 septembrie 2021
Adunarea Generală Ordinară AUAN (AGO) – 09 aprilie 2022
18 aprilie 2022

Cadouri de Crăciun – 2021

În acest an școlar desfășurăm cel de-al X-lea Proiect al Asociației Umanitare Alexandra Nanu – AUAN. La AGE din august 2021, am hotărât să marcăm împlinirea a zece ani de activitate, nu prin evenimente sau alte activități specifice ci prin majorarea ajutorului financiar acordat beneficiarilor noștri, pe toate “palierele” Proiectului AUAN pentru anul școlar 2021 – 2022.

Accesând link-ul de mai sus, „Proiecte în derulare”, găsiţi Proiectul AUAN pentru anul şcolar 2021 – 2022 în detaliu.

Crăciunul, una din cele mai importante sărbători creștine, ar trebui așteptat cu bucurie în suflet. Toți copiii, indiferent de situația lor materială, ar trebui să simtă magia acestei sărbători prin eforturile făcute de familie sau cei din jurul lor, care au posibilitatea s-o facă. Noi, Asociația Umanitară Alexandra Nanu – AUAN, am făcut acest lucru. Mai concret:

– 28 de copii/tineri au primit, fiecare, suma de 300 lei, lăsând la latitudinea lor să-și îndeplinească dorințele;

– Raul, elev în clasa a XI-a, în urmă cu o luna, ne-a rugat, dacă se poate, să-l ajutăm cu un calculator și s-a putut, prin bunăvoința familiei Bâja;

– sunt povești de viață impresionante în foarte multe familii din Romania. Mai emoționant este atunci când părinții pun pe primul plan educația copiilor lor, copii cu merite deosebite, și fac eforturi incredibile pentru a reuși. Într-o astfel de situație a fost și este, deocamdata, Andreea – eleva în clasa a XII-a împreună cu familia ei. Dupa lungi demersuri, au primit o locuință socială. Noi le-am oferit 2.000 lei, pentru început. Din partea familiei Oprean au primit o mobila de bucatarie și acțiunea este în desfășurare.

Mulțumim tuturor celor care se implică, fiind alături de noi prin donații, sponsorizări, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *