La 30 iunie 2022, Asociația Umanitară Alexandra Nanu – AUAN, a finalizat cel de-al X-lea proiect. Proiectele noastre se desfăşoară pe perioada unui an şcolar. In anul școlar 2021-2022 am avut 22 beneficiari, BURSIERI AUAN. Toţi, copii foarte buni, cu rezultate remarcabile. Îi felicităm, în primul rand pe ei dar şi pe familiile lor care îi susţin, fără rezerve, în dorinţa lor de a studia. Aceasta este bucuria şi satisfacţia noastră.
Fiind al doilea an de pandemie și crize suprapuse, din cauza razboiului din Ucraina, am avut în vedere situația dificilă prin care au trecut familiile beneficiarilor noștri și am mărit bursele cu încă 100 lei. BURSA I = 450 / 475 / 500 lei / lună si BURSA II = 350 / 375 / 400 le/ lună. Ambele burse sunt diferenţiate în funcţie de ciclul de învătământ și se acordă lunar, timp de 10 luni, cât ține anul școlar. În plus, am răspuns tuturor solicitărilor beneficiarilor.
Suma investită de AUAN, în anul şcolar 2021-2022, în educaţia copiilor/tinerilor, a fost de 141.850 lei. În tabelul de mai jos se pot vedea sumele pe categorii de cheltuieli şi număr de beneficiari.
Nr.crt. | Tip cheltuială | Suma | Număr beneficiari |
1 | BURSĂ I (16) şi BURSĂ II (6) | 98.750 lei | 22 |
2 | Tratam.stomatologice, oftalmologice şi alte solicitări | 3.000 lei | 1 |
3 | Supliment financiar – terminare cl.a VIII-a(3) şi a XII-a(4) | 7.500 lei | 7 |
4 | Supliment financiar | 2.000 lei | 1 |
5 | Cadouri Crăciun 2021 | 8.100 lei | 27 |
6 | Cadouri Paşte 2022 | 8.100 lei | 27 |
7 | Sponsorizare LogicClub – PRIMUL CENTRU de Soroban – Aritmetica mentala japoneza din Romania, certificat ISHIDO-SHIKI – şcoala numărul 1 de Soroban din Japonia şi Fundaţia de Soroban din Japonia. | Sponsorizarea a fost echivalentă cu suma de 14.400 lei | 4 |
8 | Donaţii directe făcute de membrii şi simpatizanţii AUAN | 1 calculator si o mobila de bucatarie | 2 |
TOTAL din fondurile AUAN: | 127.450 lei | ||
TOTAL din sponsorizări: | 14.400 lei | ||
TOTAL general: | 141.850 lei |