Vineri şi duminică, Sala Thalia s–a umplut de oameni cu suflet. Cea de–a treia ediţie a Galei Umanitare din cadrul campaniei „Credem în tine!“ a adunat sute de prieteni, cunoştinţe sau simple persoane care s–au alăturat iniţiativei Asociaţiei Umanitare „Alexandra Nanu“, o organizaţie ce a luat naştere în memoria tinerei Alexandra. În urma evenimentului din weekend, s–au strâns din vânzarea biletelor 11.160 de lei, iar din donaţii 7.977 de lei, sume menite să sprijine tinerii cu potenţial, dar care, din nefericire, nu au posibilităţi financiare suficiente. Cele două zile, 12 şi 14 decembrie, au adus pe scena Sălii Thalia artişti care au cântat fără vreo recompensă financiară în schimb şi oameni care i-au aplaudat pe nerăsuflate. Printre ei s-au aflat Radu Nechifor, în rol principal, Alexandru Petrovici, Dreamcatchers, Magic Band, Maria Cojocaru, Vlad Simon, Mee&Mary, micuţele artiste deja celebre Dominique Simionescu şi Luana Prodea, Anca Mărginean, Mihai Teacă, Oana Andra, Sebastian Stan şi Cvintetul „Anatoly“. Cele două seri au început de la ora 18, fiind prezentate de Nicolle Stănese Cioltea. Premiu de excelenţă pentru Alexandra Duminică a fost o seară şi mai plină de emoţie. Pentru a doua oară, Helmut Detschelt, sibianul stabilit în Vancouver, Canada, şi membru de onoare al AUAN, a oferit un premiu de excelenţă unei tinere cu rezultate deosebite şi o medalie de aur. Dacă anul trecut a urcat pe scenă Camelia Oprean, anul acesta a adus-o în aplauzele tuturor pe Alexandra Canciu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, pentru că a obţinut premiul I la nivel naţional la Olimpiada de Germană Modernă. Cât desre artişti, ei au fost cu toţii deschişi să participe la acest proiect, legând chiar şi dueturi. Dominique Simionescu a dedicat, printre altele, o piesă interpretată în limba germană familiei Nanu, iar Cvintetul „Anatoly“ a stârnit aplauze încă de la primele note. Soprana Oana Andra a cântat alături de Dominique în duet, apoi au fost suite de colinde tradiţionale, iar Radu Nechifor a făcut pereche bună alături de naiul său, dar şi de vocea sa, auzită duminică şi în piesa „Fericire“. La finalul serii, ca şi vineri, spectatorii s-au putut opri în holul Sălii Thalia să facă donaţii. În urma evenimentului, s-au strâns 11.160 de lei din vânzarea biletelor şi 7.977 de lei din donaţii. Aceşti bani le vor fi de folos celor peste 25 de bursieri pe care îi au în evidenţă. .
http://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/a-crede-in-oameni-20-000-de-lei-102461.html